Uitam si totul e in trecut.

Poate am mai spus-o si in alte postari, dar nu-i nimic daca ma repet. Imi este dor de prietenele mele. De toate. Incepind cu alea cu care vorbesc aproape zilnic pe net si termind cu alea care abia de mi-au trimis un mesaj de felicitare de ziua mea. Nu-i nimic. Nu toate prieteniile sunt sortite unei vieti vesnice. As putea chiar spune ca sunt foarte rare. Dar asta e, vina cui o fi? Nu stiu ... Si nici nu vreau sa stiu, daca e a mea? :D In fine, ideea era ca uneori simt nevoia sa petrec timp anume cu unele dintre ele, vreau sa discutam, sa ridem, sa povestim din trecut, dar si din prezent, sa mincam vreo prajitura, sa fim sincere ...

Povestea studentiei mele.

Cine a zis ca studentia este una dintre cele mai frumoase perioade din viata unui om? Daca asta este normal, atunci eu sigur nu ma incadrez in categoria celor "normali". Cine stie ... poate toti acesti 3 ani mi-au fost mai mult de invatatura, m-au calit din toate punctele de vedere. Si nu vorbesc aici despre facultate, care la rindul ei nu a fost deloc asa cum ma asteptam eu, deloc.

Am trait din dezamagire, din bani putini si limitari. M-am limitat la cel mai putin, am trait de la o zi la alta si cred ca nu a fost o zi in care sa nu vars un pumn de lacrimi. Si pentru ce? Pentru ce m-am distrus? Singura nu stiu, probabil asa ma obisnuisem.

Primul an a fost cel mai dureros - totul s-a intimpalt atit de brusc. Am cazut de pe un nor de fericire direct intr-o groapa cu namol - Bucuresti. Ce mai oras ... orasul visurilor si tuturor posibilitatilor, orasul cuvintelor miorlaite si a fetelor inselatoare, orasul lacrimilor amare si a zimbetelor sterse ... Prima mare dezamagire - caminul Mek' Fine (cum il numesc ai nostri) ... macar de ar fi atit de "fine", dar nu ... si dat fiind faptul ca suntem "frati" cu romanii din stinga Prutului, astia ne-au cazat acolo unde este cel mai bine, ne-au creat conditii cu geamuri vechi de cind lumea si bai murdare. Dar nu-i pe asta. In Hirlau era la fel (poate si mai rau, caci nu aveam apa calda in fiecare zi), dar acolo macar mi-am legat sufletul de sufletul altor persoane, acolo am prietenit si am iubit, de aia mi-a fost usor. In Mecanica insa, basarabenii nostri erau altfel, sau poate ca erau prea multi, cu aere de Bucuresti. In fine, viata in primul an de studentie m-a dezamagit, mai ales ca a fost sarata. A fost anul in care am facut-o pe detectivul. Am aflat totul, prin toate metodele posibile in scopul de a-mi spulbera iluziile amoroase. Dar am facut mai rau. In loc sa ma dezleg de iubire, m-am legat si mai mult. Cu cit de mai tare ma durea sufletul, cu atit mai tare iubeam. Anul s-a sfirsit in iunie cu promisiuni frumoase si desarte, cu saruturi noi si vechi, cu o iubire la fel de  incerta. Vara nu mi-a adus nimic altceva decit telefoane si mesaje, strigate si bocete in timpul noptii, si poate si citeva kilograme in plus. Insa vara a adus si un lucru bun in viata mea - odnoklassniki - inca o sursa pentru detectivul din mine, inca o sursa care creaza incertitudine.

Anul doi s-a inceput frumos (aparent). La ziua mea de nastere cind presupusul cel mai important om din viata mea mi-a trimis un simplu mesaj de felicitare tocmai pe la 10 seara, mi-am facut o promisiune singura mie. Am trimis mesaj de adio inapoi si mi-am jurat ca voi incerca sa-mi refac viata. Mi-am jurat ca 1 octombrie va fi pentru mine marele inceput, fara dureri de cap. Si asa si a fost ... tim de 2 luni, cind iarasi cineva si-a facut aparitia undeva in viata mea. Iar eu, slaba viind am vrut sa cred iar intr-o minune si minunea s-a inceput. Minunea a durat 3 luni, iar gelozia si detectivul iar m-au acaparat. Cind sunt geloasa, am impresia ca sunt un altcineva. Si asa fara sa vreau, sau poate fara sa vrem, iar ne-am inecat in nu stiu ce. Paralel, odnoklassniki mi-a adus un alt om in viata mea, care incetul cu incetul a detronat fosta mea iubire si s-a instalat frumos in inima mea prin discutii, risete, rabdare si voia buna. Iar primavara 2009 in sfirsit mi-a adus fericire in suflet. Nehotarirea nu ma lasa in pace, dar timpul mereu rezolva. Si asa cum mi-am imaginat, timpul avea sa le rezolve pe toate. Vara a fost de vis. M-am indragostit sincer si cu zimbetul pe fata. In sfirsit aveam linga mine o dragoste diferita, in sfirsit viata mea a inceput sa capate sens, iar blogul mi-a fost martor in acea perioada.

Anul trei de studentie avea sa se inceapa si el frumos, dar a adus din nou durere dintr-o parte, si chiar in ajun de ziua mea si nu numai pentru mine. Pareri de rau, bocete din nou ... timp de jumatate de an m-am chinuit in sinea mea pe de o parte, iar din cealalta parte venea caldura sufleteasca si m-am lasat incalzita, pentru ca asa aveam nevoie. Aveam nevoie de tot, asa cum intotdeauna am avut dar nimeni nu mi-a oferit, dar lucrurile se schimba atunci cind ne asteptam cel mai putin. 2010 mi-a adus in sfirsit viata mea noua, pe care tot "o incepeam" in fiecare an, in fiecare luna, in fiecare zi de luni ... 2010 a fost un an frumos, un an al schimbarilor si datorita lui studentia devenise mai interesanta pe ultima suta de metri.

Daca ar fi sa totalizez, doar 1/6 din perioada studentiei a fost frumoasa, dar a facut cit toate celelalte 5/6 ... s-au umplut si golurile si ranile s-au inchis. Si daca as avea posibilitatea sa intorc timpul inapoi, nu as face-o. Nu vreau sa ma intorc la studentie, nici in Bucuresti si nici in alta parte. Mie imi place aici, asa, acum, mie imi place viata mea asa cum este iar trecutul nu-si mai pune amprenta ... acum cuvintul "trecut" nu-mi provoaca fiori, este un cuvint  simplu din 6 litere.

Saptamina asta revin la statutul de "studenta", dar la Iasi de data asta :D Imi suna mai bine asa, parca sunt si un pic entuzismata ca am examene (la master). Deci, miine la Iasi ... sper sa mergem impreuna :D

Here's the conclusion.

Am citit acum pe blowblog si mi-am dat seama ca si eu la rindul meu ma simt urita de citeva saptamini bune, iar azi dimineata oglinda nu mi-a aratat nimic bun. Noroc ca nu prea am avut timp sa ma uit in ea si sa analizez fiecare detaliu, fiecare defect. Nu am avut timp sa ma uit cu cit m-am ingrasat de ieri pina azi pentru ca am mincat seara, si am mincat mult (din ciuda), nu am avut timp sa ma gindesc in ce sa ma imbrac si am pus pe mine primul pulover de pe raft. Ieri aveam dipozitie, dimineata mi-am prins parul frumos si mi se parea ca pantalonii stau pe mine mai largi ca niciodata. Astazi insa este invers. 

Da, sunt si eu urita si imi vine sa bocesc cu lacrimi de crocodil! Poate miine va fi altfel, poate miine voi fi mai fericita ...

Si piesa asta o urasc acum, o urasc si numai eu stiu de ce ... o urasc cum le urasc pe toate celelalte legate nu de lumea noastra.



si pe asta tot il urasc acum, pentru ca niciodata nu mi-a fost dedicat mie ...

Clearly it was a mistake.

Gata.

Evident a fost o greseala ...

Trecem prin timp.

Vine un timp cind ...

... toate se pun la locul lor ...
... uitam, iertam si ne vedem de viata noastra ...
... invatam sa privim doar inainte ...
  
Este un timp pentru toti si toate. Si eu care credeam ca timpul vindeca orice rana ... Nu, nu timpul vindeca, ci persoanele cu care mergi tinindu-te de miina de-a lungul timpului ...

                                                                                                     N-am să-l definesc cu ură, 

                                                                                                    Însă rece şi concret: 

                                                                                                   E un fel de corcitură 

                                                                                                  De dorinţă şi regret.

                                        

Christmas miracle.

Imi miroase deja a sarbatorile de iarna. Simt asa, acel spirit magic ...  mai lipseste mirosul de portocala si poate niste fulgi, chiar daca Craciunul nu intotdeauna a adus cu el zapada :)

Anul asta de Craciun iarasi imi voi pune gindurile in ordine, voi medita asupra la ce am realizat in 2010 si imi voi face planuri noi pentru 2011, mai bine zis imi voi  "formula" niste dorinte noi, dar poate si mai vechi, care din pacate nu s-au implinit ... inca :)

Craciunul este magic, plin de minuni ... Ce zici Doamne? Meritam o minune? Hai, fa o minune ... am asteptat destul ... cu totii avem dreptul la viata ... nu?

Astept ... Craciunul.

Citind.

Din cind in cind obisnuiesc sa-mi citesc tot blogul - cap coada ... si de fiecare data ma simt altfel. Cit de multe se pot schimba intr-un timp atit de scurt ...  Unele lucruri s-au petrecut atit de repede incit nici nu am observat; altele stau pe loc, nu se mai schimba.

Ce interesant, sa-ti citesti doi ani din viata, sa vezi la ce te gindeai, ce simteai, sa observi diferenta dintre "atunci" si "acum". Odata ma gindeam ca voi ride la ce am scris, dar nu este chiar asa. De zimbit, zimbesc, dar sa rid in hohote nu pot, sau poate nu-mi permit :)

Probabil in felul asta poti sa cunosti un om, fara ca sa-l fi vazut vreodata in ochi. Imi place lumea blogurilor ... sper sa nu ma dezamagesc.

Dear Me, you've got a letter.

De multe ori m-am gindit la ce as avea sa-mi spun mie - cea de azi si cea de ieri.
Probabil uneori imi este greu sa gasesc acele cuvinte pentru ca nu vreau sa fiu cruda cu propria mea persoana. Dar daca ma gindesc mai bine, Eu - cea din trecut as fi meritat vreo doua vorbe "de bine" sau vreo palma, doua, trei ... Mi-ar fi greu sa vorbesc cu mine, cea din trecut, totusi i-as adresa niste intrebari, i-as da niste sfaturi ... i-as spune ca viata este frumoasa atunci cind inveti sa te rupi de tot ceea ce nu este bine,
as lua-o de o mina si i-as arata cum arata viitorul (prezentul de acum) pentru a nu se mai lega de ceva ce nu mai exista atunci. 

Acestea fiind spuse in introducere, am sa continui cu leapsa pe care am zarit-o la Andera :) Am gasit-o destul de interesanta, fata de toate celelalte unde intrebarile citeodata nici sens nu au. Deci, eu - cea de azi trebuie sa scriu o scrisoare adresata mie, cea din trecut. Nu stiu daca ma voi descurca dar am sa incerc. 

<< Draga N., iti scriu din prezent. 
Vreau sa-ti spun ca acum la mine totul este bine, sunt fericita, 
nu pling asa des ... acum merg pe acel drum pe care il tot cauti si tu. 
Nu se merita sa te mai stresezi atit. 
Nervii te-as ruga sa ti-i lasi deoparte pentru ca deja am citeva fire de par alb in cap si niciodata nu am vrut sa ajung sa mi-l vopsesc. Stai mai putin pe net caci in viitor vei avea tot timpul din lume, uite acum sunt la munca si sunt toata ziua cu ochii in calculator ... Am deja familie ... stiu, nu ma crezi, pentru ca daca imi zicea si mie cineva cu vreo 2 ani in urma, nu aveam sa cred :) 
Cred ca am multe de spus, dar oare se merita? Mult mai important imi este prezentul si viitorul decit Tu, aia din trecut. Multumesc pentru ca ai ramas acolo, in Bucuresti ... eu ma simt mai bine aici. Mai stii? Traiesc ... >>


Daca este cineva aici care ar avea ceva sa-i spuna propriei sale persoane din trecut, este liber s-o faca. Sincer, eu ma simt mai bine acum :D

Teoria Magnetului.

Se zice ca noi femeile suntem ca magnetul: ne trage acolo unde fara sa vrem gasim ceva.

Sa-ti spun o povestioara.

<< Sunt zile in care pur si simplu imi vine sa-mi iau valiza si s-o sterg. Nu, nu acasa, da in alte parti ... sa-mi iau un bilet dus, sa vad si eu niste locuri noi unde oamenii poate sunt mai fericiti, sa ma rup de tot adevarul si toata minciuna, sa nu vad ochii cei invidiosi si nici pe acei care ma iubesc. Sunt zile in care pina si cel mai drag om mi se pare cel mai indepartat de sufletul meu, zile in care nu ma mai intelege si nici eu nu-l mai inteleg pe el.

Ciudata senzatia aia prin care toate ti se par cu fundul in sus, ciudat felul in care evoluam - in loc sa ne creasca aripi si sa zburam indiferent de tot ce se intimpla in jurul nostru, cadem. Mda, e mai usoara caderea ... este mai usor sa cazi decit sa-ti iei zborul, e mai usor sa-i ranesti pe cei dragi decit sa le arati ca-i iubesti, e mai usor sa gasesti motive de cearta decit din alea care sa te faca fericit.

Si sincer ma gindeam ca viata a inceput pe ... acea data, stii tu, ma gindeam ca nu ma voi mai confrunta cu trecutul - al meu sau al tau. In septembrie anul trecut mi-ai zis ca ma iubesti, si totusi ... nu pot intelege. Si da, acum mi-am dat si eu seama cum se despart o multime de perechi din cauza netului ... odnoklassniki ii aduce impreuna, odnoklassniki ii indeparteaza unul de celalalt. De ce? Oare niciodata nu va multumiti cu persoana de linga voi? ... As fi vrut sa fiu unica "frumoasa" de linga tine ...

Imi cer scuze. >>

Lenea - cucoana mare.

Draga blog,

Astazi vreau sa spun ca imi este rusine de mine pentru ca degeaba imi platisem abonamentul la stretching :(. Nu am mai fost (decit o singura data).

Ziua sunt la lucru deci nu am mai putut sa merg, seara imi era lene :)))) Deci asa cu sportul meu. Si cindva imi placea viata "sportiva", sa sar, sa fug, sa dansez in fata oglinzii. Acum insa parca ceva s-a schimbat, dar vreau sa intru iar in ritm, ca doar inca nu sunt batrina ca sa renunt :))) Am inca energie, chef asa ca ar trebui sa ma apuc de ceva.

Am o idee. Dar inca nu o dezvalui, pina nu ma apuc serios.

Strumful lenos ocupat :D

Nu mai tin minte ultima data ...

Ma simt ciudat acasa in aceasta perioada. Ieri am realizat si de ce. Nu sunt obisnuita sa petrec toamna acasa. O stergeam din gara cel tirizu la inceput de octombrie in fiecare an. Este o stare interesanta. Nu am prins demult acest anotimp pe meleagurile moldovenesti (in ultimii sapte ani).

Nu mai tin minte ultima data cind gradina lu' tata era atit de galbena, iar eu sa fug in fiecare seara si sa string mere de sub copaci. Aseara, tin sa zic, am mincat cel mai bun mar din viata mea - rosu, mare, dulce, cu gust de "acasa" . "Este atit de bun" - ii tot spuneam mamei.

Nu mai tin minte ultima dimineata de acasa in care sa ies afara si sa-mi inghete degetele si nasul. De obicei inca era clad. Frigul adevarat il prindeam la Hirletz sau mai nou la Bucuresti (dar ce frig era acolo? adica unde puteam sa-l simt, daca aveam mereu acelasi traseu - camin, metrou, facultate - nici nu aveam timp pentru a ma gindi ca e frig afara). In schimb, acasa, e altfel. Inghet cu totul.

Nu mai tin minte ultima zi in care am vazut oamenii din "rutiera" atit de grabiti la munca, inghetati si ei.

Nu mai tin minte ultima data cind am mers pe jos, in cizme si inca si pe tocuri, in Chisinau. Cred ca incep sa ma acomodez deja cu moda de aici :D Fetele daca nu sunt incaltate in ceva care sa "tocaie" nu sunt "modite".

Nu mai tin minte ... toamna acasa ... toamna in Moldova. Astazi e soare si parca nu mai sunt in vesnica depresie tomnatica. Astazi parca toamna e mai dulce, mai calda si mai plina ... plina de iubire. 

Din ciclul "Amintiri".

Astazi l-am auzit din nou, dupa atitia ani. Mai tii minte, Aura? 7 ani au trecut de atunci.  Si azi in sfirsit l-am auzit la AquarelleFm. Cit am stat cu tine sa ascultam acest cintec, ba dadeam caseta inapoi, ba inainte, ca sa intelegem cuvintele si sa le scrim pe foaie. Si cu versurile e mai usor. Google, search, lyrics si gata. Nu mai e ca pe vremuri :D

Multumesc Jenny :D

Amintiri.

Exista melodii care mereu mi-au fost dragi. Ce n-as da pentru caseta aia din clasa a 9-a adusa de I. ... Ce cintece frumoase erau acolo. Cite bocete au tras unii ascultind-o  :D Pacat ca s-a pierdut. Sau poate exista pe la cineva pe acasa. Ce frumos si ce ... departe. Parca nici n-a fost. Ce repede s-a scurs timpul. Atitea s-au schimbat de atunci, atit de mult ne-am schimbat cu totii.

Cite amintiri ... Bine ca s-au mai sters din ele. Se zice ca cel care traieste cu trecutul controleaza prezentul, in schimb cel care traieste cu prezentul isi controleaza de minune viitorul.

"Înger, îngeraşul meu ..." .............. ?

Înainte nu eram aşa. Ţin minte, la liceu, spuneam rugăciunea de câteva ori pe zi - de dimineaţă citeam o carte albastră cu rugăciuni, iar seara înainte de somn aveam 3 rugăciuni speciale pe care deja le ştiam si mi le ziceam in gind. Şi parcă altfel mă simţeam sufleteşte, sau poate ţinea de mintea mea, de ceea ce-mi inspiram. Mă simt de parcă nu mai am aceeaşi credinţă pe care o aveam odată. Nu mă mai simt aşa credincioasă din acest simplu motiv. Sau poate mi se pare. Acum când ajung seara acasă şi mă bag în pat, sunt atât de sleită şi somnuroasă încât uit de toate rugile , îmi fac de trei ori cruce şi noapte bună.

Câteva minute în urmă îmi aşezasem hainele in dulap - dimineaţa nu mai reuşesc nimic, las pijamaua pe pat, umerasele pe scaun, fiecare haină pe unde o fi numai nu la locul ei. Seara fac curat ... azi, îmi strângeam hainele şi mă gândeam. De ce am renunţat la rugaciuni? De ce nu mă mai rog în fiecare seara pentru ca a doua zi să fie totul bine? De ce nu mă mai rog pentru sănătatea mea şi a celor care mi-s alături? ... De ce? Unde e credinţa care mi s-a inspirat de mic copil?

Din copilarie.

Demult nu am fost in excursii. Cind eram mica mai mergeam cu clasa, cu familia ... De ceva vreme incoace, nu am mai avut parte de vreun "drum". Si stind acum pe acest scaun la munca, amortind, mi s-a facut dor de o plecare. Sa luam asa si sa plecam, sa urcam vreun deal, sa stam la vreo cabana, sa miroase a natura din aia de munte, unde soarele nu prea patrunde.

Tin minte, cind aveam vreo 7 ani am fost la Brasov cu familia pentru 2 saptamini la niste cunoscuti, care locuiau chiar la poalele muntilor. Si atit de mult ne-am plimbat in acele zile, am fost la picnicuri, la cascade, ne scaldam cu fratele meu in apa de munte, rece ca gheata; nici acum nu pot sa-mi dau seama cum de suportam sa stam minute in sir in riu fara sa ni sa se faca piele de gaina sau sa racim. A fost frumos. Pentru prima data pe atunci fratele meu descoperise masina de cosit iarba, parca il tin minte ... mic de 5 ani, dar umbla serile si cosea iarba care aproape nu mai ramasese prin ograda oamenilor la care am stat. Alaturi undeva era o biserica parca ... Ceva ceva imi amintesc ... Vesele zile ... Mi-i dor de munte mai mult decit de mare. Mi-i dor de un aer "verde" ...

Oamenii din viata mea.

Astazi vreau sa scriu despre oamenii care au trecut cindva prin viata mea ... Exista persoane a caror prezenta te marcheaza pentru mult timp, exista altele, care in schimb nu au nici o influenta asupra noastra; sunt oameni care au o influenta negativa,  altii insa sunt buni si  prezenta lor iti face bine. Nu stiu in ce categorie m-as putea incadra eu avind un caracter atit de complicat. Niciodata nu m-am gindit la cum se simt oamenii cind ma au aproape. Nu vreau sa ma intorc in trecut si sa analizez situatiile pentru a-mi da seama daca am facut pe cineva sa sufere. Stiu doar ca acuma, in prezent, incerc sa nu ranesc pe nimeni, nici prin cuvinte, nici prin actiunile mele. Dar nu intotdeauna mi se primeste.

Revenind la tema de baza a acestei postari ... Sigur, caracterul mi s-a format in functie de toti acei oameni care mi-au fost alaturi cindva. Unii dintre ei sunt si acuma, altii insa -  nu, si niciodata nu vor mai fi. Asta este viata, unii vin, altii pleaca - se duc singuri sau ii ia Dumnezeu, ca asa i se pare lui corect. O fi asta o lege anume sau doar coincidente multe? Nu voi intelege nicicind, nu am de unde sa stiu cum suntem noi categorizati si cind ne va  veni ceasul sa plecam la rindul nostru. Ciudat tare ... Si totusi ... Chiar astazi mi-a venit un gind, probabil din cauza ploii ... am meditat. Traiesc frumos. Am alaturi oameni dragi, parinti, bunei, un frate, te am pe tine. Si cel mai important este ca ii am pe tot aproape, nu departe cum erau cindva. Acuma parca i-am adunat in palma si stau acolo, toti suntem fericiti. Cindva nu era asa. Parintii imi erau departe si chiar daca nu am recunoscut, le-am simtit lipsa. Si tu ... cit de greu era la distanta. Dar in sfirsit suntem aici, unde ne avem aproape zi de zi. Cit de mult conteaza sa fii alaturi de oamenii la care tii si tin si ei la tine. Ma simt fericita, ma aflu in cercul meu, unde pot fi eu, pot sa ma manifest normal, fara retineri. Si vreau sa spun ca in functie de toti acesti oameni, m-am format si poate inca ma formez. Adevarat este si faptul ca cel mai multe schimbari le-am suportat pe vremea liceului. Cred ca atunci am avut destule experiente, placute si neplacute, care m-au afectat intr-un fel sau altul. Lasand la o parte conditiile de trai si departarea de casa, oamenii pe care i-am cunoscut acolo m-au format si ei, incepind cu fetele din camera si terminind cu acelasi "porc". Pina si de la cei mai nesimtiti ai cite ceva de invatat :)



Situatie este la fel si cind vine vorba de acei cu care cindva am format un cuplu. Rai sau buni, si prezenta lor in viata mea m-a influentat intr-o oarecare masura. Cum n-ar fi, azi vreau sa multumesc toturor celor care au trecut prin viata mea si m-au invatat sa o traiesc de fiecare data altfel. Multumesc la toti, in special voua si tie.

Daca voi nu ma vreti, eu nici atit ....

"Aparentele inseala" - cuvinte pe care le-am auzit prima data de la tatal meu, fiind mai mica, si ultima data ... de la o persoana care m-a acuzat ca i-am distrus viata ... Si astazi nu mai este nevoie sa mi le spuna cineva, mi le spun eu singura in gind de cite ori este nevoie. In fiecare zi intimpin situatii carora le pot atribui aceste cuvinte. Dar  m-am saturat deja sa analizez in mintea mea acelasi subiect al "prieteniilor apuse". Parca nici nu ma mai deranjeaza deja atit de mult ... fiecare cu viata sa :) Eu am revenit la prezent. Unicul lucru de care imi pare rau este ca sunt departe de persoanele cu care imi face placere sa vorbesc. Pacat ca nu le am mai aproape.

Sincer, saptaminile astea zici ca ma aflu in alta lume, parca nu e a mea ... sau inca nu m-am acomodat cu ea? Sau poate imi este prea bine? Nu stiu ...

Punct si de la capat.

In ultimul timp am meditat mult asupra subiectului "prietenie" ... mai mult in luna aceasta. Cred ca acum cind am scapat de licenta si de stresul Bucurestiului, am ajuns asa la un moment cind am cit de cit timp de mine, si am nevoia si eu ca o fata sa stau la un pahar de vorba cu o prietena, la fel cum am stat miercuri ... dar constat cu parere de rau ca nu e posibil mai des.

Inca o dezamagire pentru ziua de azi, dar nu ma simt prost, ba din contra, mi-am facut datoria de prietena, am sunat si am felicitat. Ma stradui sa nu iau in considerare ca anul trecut de ziua mea mi-am invitat toate fostele mele colege de la liceu. I. plecase in Iasi cu 3 zile mai devreme - nu a putut sa vina; D. isi luase bilet la sibiu exact pe 25, de ziua mea - nici ea nu a avut cum sa ma onoreze cu prezenta; S. a stat toata vara in Hirletz - nici ea nu avea cum sa ajunga la mine; N. a zis ca vine cu cea mai mare placere doar sa o invit; A. a zis ca vine si ea ... iar eu am fost fericita macar de prezenta a lor doua. Nu zic ... niciodata nu ma cer in ospetie, dar oare faptul ca iti schimbi cercul de prieteni, inseamna ca nu mai ai loc si pentru cei vechi acolo? - "Ce faci? - Chefuiesc!" ... Bine, mi-am zis in gind, macar puteai sa nu zici ... daca e ca si aceasta asa zisa prietenie sa se piarda, macar sa o lasam asa incetul cu incetul, nu direct.

Probabil traiesc intr-o iluzie, dar sunt pregatita sa cobor cu piciorele pe pamint. Mereu mi-am zis ca daca e sa tragi singur de vreo oarecare relatie, intr-un sfirsit, cit de greu nu ti-ar fi, trebuie sa te lasi de ea. As intelege daca as avea acuma vreo 15 ani, dar am o virsta cind cercul de prieteni ar trebui sa-ti fie intr-o oarecare masura definit. Ar trebui deja sa stiu ce fel de oameni imi palc, cu care mi-ar placea sa-mi petrec timpul ... si eu care credeam ca stiu. "O sa fiti cumetri intre voi toti" spunea mama ceva timp in urma. Dar se vede ca nu va fi asa. Cumetri is oameni pe care s aii ai alaturi, poate vreau o cumatra cu care sa pot sa stau ore in sir la vorba, sa nu ma mai satur de scarpinat limba, chiar daca situatia va cere sa ne vedem rar, nu sa ne aflam in situatii de a nu ne invita pe la propriile zile de nastere etc. 

Chiar mi-as fi dorit sa decurga lucrurile altfel intre noi toate, caci nu ne-am certat, cum au facut-o aia dinaintea noastra ... "s-au mincat ca ciinii", cum ne-a spus cineva. Noi in ultima zi dinaintea plecarii acasa, am dansat pe masa din camera cite o hora, am cintat si ne-am mai si stabilit o intilnire pe 12 iulie 2012 la Stephan ze Great. Mi-ar fi interesant sa vad cine va veni daca nu ne vom mai anunta si atunci ... chiar as vrea sa vad; am sa stau acolo pe banca linga monument si am sa astept, privind dintr-o parte in alta daca vad pe cineva din fostele mele prietene. Sigur cel putin trei dintre noi isi vor gasi scuza ... dar nu-i nimic, am sa astept sa vad. Cine stie, poate singura voi fi in situatia de a nu putea sa vin, dar macar nu o sa uit ... o sa fac ceva sa fiu acolo, de dragul la "ce a fost cindva" ... si sper sa se merite.

Nu judec pe nimeni, fiecare dintre noi are propriile ei griji, dar oare o zi din vara asta nu putem gasi ca sa ne vedem si noi? Trece vara deja ... daca nu stiati ...

Puncte de suspensie (2)

Ma consider o persoana norocoasa, chiar daca deseori sunt bosumflata si ma pling de lucruri care poate par neinsemnate iar pentru mine la momentul respectiv sunt foarte grave ... Ma consider asa norocoasa pentru ca te am pe Tine. Unii poate ar zice ca e ciudat, dar eu stiu ca fara tine viata ar fi fost cu totul altfel, nu asa frumoasa. Si daca ma gindesc la viitor - vreau unul impreuna, unul cu noi. Si as zice ca am de toate la moment, daca inchid ochii acuma, sunt fericita si ma gindesc ca mai am putin, scap, las in urma tot ce a fost odata, toata amintirea acestui camin, amintirea acestui oras ... chiar daca recunosc ca mi-ar fi greu sa plec din el; chiar daca nu imi place, am petrecut o vreme aici si ma leaga si lucruri frumoase pe care nu vreau sa le vad, dar ele sunt ... nu stiu daca ma intelegi, dar imi e greu sa ma gindesc ca in viitorul apropiat nu ma va mai lega nimic de el. stiu ca ma contrazic dar asta e adevarul ... dur? pentru cine? si cam asa stau lucrurile ... poate crezi ca imi este usor, dar nu imi este cind vine vorba de asta ... si multi ma intreaba ce vreau sa fac mai departe si ma sfatuiesc sa nu plec de aici. intre citi pareti ma aflu? care e cea mai buna decizie? si ... oare mai depinde ea e mine? si sincer mi se pare ca dreptul meu de decizie nu mai e ... nu am argumentele potrivite, nu stiu sa conving ... deci conluzia? nu stiu sa lupt pentru ce imi doresc cu adevarat, nu am stiut sa-mi duc visurile pina la capat, cel putin nu aici, nu in acest loc pe care stau acuma, nu in acest oras, nu mai am timp sa fac asta ... si cind ma gindeam ca abia incep ,,, trebuie sa o iau de la capat in alta parte ... da cine stie ... ? poate acolo va fi mai bine ...

What to do?

Azi am plins cu lacrimi de crocodil, acuma le vars si ma simt asa mica, iar tu nu stii de ce si nu am sa-ti zic pentru ca imaginatia mea poate atinge culmi, dar nu vreau sa stii despre ea, cred ca m-ai crede nebuna. si poate sa sunt dar nicidecum nu ma pot stapini sa nu ma intreb; nicidecum nu ma pot stapini sa nu caut si sa nu citesc. singura pe mine ma urasc in acest moment pentru ca sufar si te fac si pe tine sa suferi. parca ma domina altcineva, o alta persoana in mine, un alt Eu care se jaoca cu mine si cu increderea. dar nu pot sa-ti spun ce ma macina pentru ca de fapt e o prostie, mare prostie in capul meu.

scuze