Povestea studentiei mele.

Cine a zis ca studentia este una dintre cele mai frumoase perioade din viata unui om? Daca asta este normal, atunci eu sigur nu ma incadrez in categoria celor "normali". Cine stie ... poate toti acesti 3 ani mi-au fost mai mult de invatatura, m-au calit din toate punctele de vedere. Si nu vorbesc aici despre facultate, care la rindul ei nu a fost deloc asa cum ma asteptam eu, deloc.

Am trait din dezamagire, din bani putini si limitari. M-am limitat la cel mai putin, am trait de la o zi la alta si cred ca nu a fost o zi in care sa nu vars un pumn de lacrimi. Si pentru ce? Pentru ce m-am distrus? Singura nu stiu, probabil asa ma obisnuisem.

Primul an a fost cel mai dureros - totul s-a intimpalt atit de brusc. Am cazut de pe un nor de fericire direct intr-o groapa cu namol - Bucuresti. Ce mai oras ... orasul visurilor si tuturor posibilitatilor, orasul cuvintelor miorlaite si a fetelor inselatoare, orasul lacrimilor amare si a zimbetelor sterse ... Prima mare dezamagire - caminul Mek' Fine (cum il numesc ai nostri) ... macar de ar fi atit de "fine", dar nu ... si dat fiind faptul ca suntem "frati" cu romanii din stinga Prutului, astia ne-au cazat acolo unde este cel mai bine, ne-au creat conditii cu geamuri vechi de cind lumea si bai murdare. Dar nu-i pe asta. In Hirlau era la fel (poate si mai rau, caci nu aveam apa calda in fiecare zi), dar acolo macar mi-am legat sufletul de sufletul altor persoane, acolo am prietenit si am iubit, de aia mi-a fost usor. In Mecanica insa, basarabenii nostri erau altfel, sau poate ca erau prea multi, cu aere de Bucuresti. In fine, viata in primul an de studentie m-a dezamagit, mai ales ca a fost sarata. A fost anul in care am facut-o pe detectivul. Am aflat totul, prin toate metodele posibile in scopul de a-mi spulbera iluziile amoroase. Dar am facut mai rau. In loc sa ma dezleg de iubire, m-am legat si mai mult. Cu cit de mai tare ma durea sufletul, cu atit mai tare iubeam. Anul s-a sfirsit in iunie cu promisiuni frumoase si desarte, cu saruturi noi si vechi, cu o iubire la fel de  incerta. Vara nu mi-a adus nimic altceva decit telefoane si mesaje, strigate si bocete in timpul noptii, si poate si citeva kilograme in plus. Insa vara a adus si un lucru bun in viata mea - odnoklassniki - inca o sursa pentru detectivul din mine, inca o sursa care creaza incertitudine.

Anul doi s-a inceput frumos (aparent). La ziua mea de nastere cind presupusul cel mai important om din viata mea mi-a trimis un simplu mesaj de felicitare tocmai pe la 10 seara, mi-am facut o promisiune singura mie. Am trimis mesaj de adio inapoi si mi-am jurat ca voi incerca sa-mi refac viata. Mi-am jurat ca 1 octombrie va fi pentru mine marele inceput, fara dureri de cap. Si asa si a fost ... tim de 2 luni, cind iarasi cineva si-a facut aparitia undeva in viata mea. Iar eu, slaba viind am vrut sa cred iar intr-o minune si minunea s-a inceput. Minunea a durat 3 luni, iar gelozia si detectivul iar m-au acaparat. Cind sunt geloasa, am impresia ca sunt un altcineva. Si asa fara sa vreau, sau poate fara sa vrem, iar ne-am inecat in nu stiu ce. Paralel, odnoklassniki mi-a adus un alt om in viata mea, care incetul cu incetul a detronat fosta mea iubire si s-a instalat frumos in inima mea prin discutii, risete, rabdare si voia buna. Iar primavara 2009 in sfirsit mi-a adus fericire in suflet. Nehotarirea nu ma lasa in pace, dar timpul mereu rezolva. Si asa cum mi-am imaginat, timpul avea sa le rezolve pe toate. Vara a fost de vis. M-am indragostit sincer si cu zimbetul pe fata. In sfirsit aveam linga mine o dragoste diferita, in sfirsit viata mea a inceput sa capate sens, iar blogul mi-a fost martor in acea perioada.

Anul trei de studentie avea sa se inceapa si el frumos, dar a adus din nou durere dintr-o parte, si chiar in ajun de ziua mea si nu numai pentru mine. Pareri de rau, bocete din nou ... timp de jumatate de an m-am chinuit in sinea mea pe de o parte, iar din cealalta parte venea caldura sufleteasca si m-am lasat incalzita, pentru ca asa aveam nevoie. Aveam nevoie de tot, asa cum intotdeauna am avut dar nimeni nu mi-a oferit, dar lucrurile se schimba atunci cind ne asteptam cel mai putin. 2010 mi-a adus in sfirsit viata mea noua, pe care tot "o incepeam" in fiecare an, in fiecare luna, in fiecare zi de luni ... 2010 a fost un an frumos, un an al schimbarilor si datorita lui studentia devenise mai interesanta pe ultima suta de metri.

Daca ar fi sa totalizez, doar 1/6 din perioada studentiei a fost frumoasa, dar a facut cit toate celelalte 5/6 ... s-au umplut si golurile si ranile s-au inchis. Si daca as avea posibilitatea sa intorc timpul inapoi, nu as face-o. Nu vreau sa ma intorc la studentie, nici in Bucuresti si nici in alta parte. Mie imi place aici, asa, acum, mie imi place viata mea asa cum este iar trecutul nu-si mai pune amprenta ... acum cuvintul "trecut" nu-mi provoaca fiori, este un cuvint  simplu din 6 litere.

Saptamina asta revin la statutul de "studenta", dar la Iasi de data asta :D Imi suna mai bine asa, parca sunt si un pic entuzismata ca am examene (la master). Deci, miine la Iasi ... sper sa mergem impreuna :D

Tiganiada.

Am plecat de acasa la 15 ani.  Asta se intimpla prin 2003.

M-am dus sa studiez in Romania. Imi facusem planuri mari ... Romania - tara tuturor oportunitatilor.

Hirlau - orasul tineretii mele :) Atunci am cunoscut tiganii. Nu zic, si la mine in oras, acasa, exista tigani, dar aia se imbraca ca noi, au case cu doua, trei etaje, au copii educati, masina, nu sunt auriti din cap pina in picioare ... oameni simpli.

Tiganii ne-au furat. Da, stateam la etajul 1 (adica 2 daca e sa fie dupa cum e in Moldova), erau gratii din alea ruginite pe care obisnuiam sa intindem rufele abia spalate si pe care iarna atirnam sacosele pline cu mincare aduse de acasa. Din cauza tiganilor am ramas fara ciorapii mei albi (de firma, si acum ii tin minte, n-au costat putin), fara niste stergare, fara brinza bulgareasca a Irinei (abia asteptam weekend-ul ca sa o mincam cu mamaliga), fara prunele mele uscate, fara untul din pachete si poate fara multe altele pe care nu le mai tin minte acum. Se catarau ciutureii cu ajutorul unei scari pina la geamul nostru si isi alegeau ce sa mai manince de acolo sau cu ce nou sa se imbrace.

Uneori, in serile de iarna, stateau la geam si ne priveau, fara ca noi sa ne dam seama. Mai rau era cind veneam de la dus si nici macar nu ne dadeam seama ca sta cineva in spatele geamului si ne admira pe noi - frumoasele in stergare. Nu mai zic de ziua in care jos, linga un stilp stateau si ne aplaudau, probabil fascinati de privelistea din camera noastra. Ce zile ...

Tot tiganii mi-au daruit si flori pentru ca "ai ochi frumosi si buze mari"; tot tiganii s-au fugarit dupa mine si Aura, improscindu-ne cu bulgari de zapada ; tot ei au furat o pereche de ochelari de pe capul uneia dintre noi, asa simplu, in parc, a venit si i-a luat de pe cap si a fugit cu ei. Ce puteai sa-i mai faci? Tiganii mi-au furat aparatul foto la balul bobocilor in nu mai tin minte ce clasa (bunelu si acuma ma intreaba unde este aparatul, caci era un cadou ce il primise de la colegii de servici de ziua lui); tiganii ne fluierau, tiganii erau peste tot ... Mai multi tigani decit in Hirlau nu am mai vazut de atunci.

Inafara de incidentele cu tiganii, la Hirlau a fost frumos, n-am ce zice.

Fericita ca am scapat de ei, in Bucuresti iar ne-am intilnit. Unul intr-o zi m-a plesnit peste fund, si o zi intreaga nu am putut sa imi revin, nu din cauza durerii ci pentru ca imi imaginam miina lui gretoasa pe mine, iar cind faceam dus in aceeasi zi, rodeam cu buretele de parca nu mai vezusem apa de nu stiu cite zile. Probabil nu sunt singura care a patit-o. Si recent, adica simbata asta cind am fost la Vaslui i-am vazut din nou. "Nene, hai da-ne niste lei, sa-ti traiasca mireasa" si turnau apa din sticla in fata noastra. Nu stiu de unde au luat ei ca as fi fost eu mireasa ... Si cind am iesit din primarie s-au avintat asupra masinii mirelui de parca le era dator. O doamna a inceput sa-i trasneasca cu poseta, ei au inceput la rindul lor sa traga de gentuta pina au rupt-o.

Nu pot sa inteleg ce fel de natie este asta a tiganilor ...

Acuma cinta ... :D (5)

Vai de cind nu l-am auzit 8-> Clasa a 9-a ... ce amintiri!

Nu mai tin minte ultima data ...

Ma simt ciudat acasa in aceasta perioada. Ieri am realizat si de ce. Nu sunt obisnuita sa petrec toamna acasa. O stergeam din gara cel tirizu la inceput de octombrie in fiecare an. Este o stare interesanta. Nu am prins demult acest anotimp pe meleagurile moldovenesti (in ultimii sapte ani).

Nu mai tin minte ultima data cind gradina lu' tata era atit de galbena, iar eu sa fug in fiecare seara si sa string mere de sub copaci. Aseara, tin sa zic, am mincat cel mai bun mar din viata mea - rosu, mare, dulce, cu gust de "acasa" . "Este atit de bun" - ii tot spuneam mamei.

Nu mai tin minte ultima dimineata de acasa in care sa ies afara si sa-mi inghete degetele si nasul. De obicei inca era clad. Frigul adevarat il prindeam la Hirletz sau mai nou la Bucuresti (dar ce frig era acolo? adica unde puteam sa-l simt, daca aveam mereu acelasi traseu - camin, metrou, facultate - nici nu aveam timp pentru a ma gindi ca e frig afara). In schimb, acasa, e altfel. Inghet cu totul.

Nu mai tin minte ultima zi in care am vazut oamenii din "rutiera" atit de grabiti la munca, inghetati si ei.

Nu mai tin minte ultima data cind am mers pe jos, in cizme si inca si pe tocuri, in Chisinau. Cred ca incep sa ma acomodez deja cu moda de aici :D Fetele daca nu sunt incaltate in ceva care sa "tocaie" nu sunt "modite".

Nu mai tin minte ... toamna acasa ... toamna in Moldova. Astazi e soare si parca nu mai sunt in vesnica depresie tomnatica. Astazi parca toamna e mai dulce, mai calda si mai plina ... plina de iubire. 

Din ciclul "Amintiri".

Astazi l-am auzit din nou, dupa atitia ani. Mai tii minte, Aura? 7 ani au trecut de atunci.  Si azi in sfirsit l-am auzit la AquarelleFm. Cit am stat cu tine sa ascultam acest cintec, ba dadeam caseta inapoi, ba inainte, ca sa intelegem cuvintele si sa le scrim pe foaie. Si cu versurile e mai usor. Google, search, lyrics si gata. Nu mai e ca pe vremuri :D

Multumesc Jenny :D

Amintiri.

Exista melodii care mereu mi-au fost dragi. Ce n-as da pentru caseta aia din clasa a 9-a adusa de I. ... Ce cintece frumoase erau acolo. Cite bocete au tras unii ascultind-o  :D Pacat ca s-a pierdut. Sau poate exista pe la cineva pe acasa. Ce frumos si ce ... departe. Parca nici n-a fost. Ce repede s-a scurs timpul. Atitea s-au schimbat de atunci, atit de mult ne-am schimbat cu totii.

Cite amintiri ... Bine ca s-au mai sters din ele. Se zice ca cel care traieste cu trecutul controleaza prezentul, in schimb cel care traieste cu prezentul isi controleaza de minune viitorul.

Sa nu uitam de unde am plecat.

Astazi am dat de un status la cineva. Suna cam asa: "Cel care uita de unde porneste,nu stie unde trebuie sa ajunga". Mi-a placut foarte mult, si mai este si la tema. Am tot scris despre prietenii apuse. Acesta cred ca era sa fie titlul ideal pentru acele postari.

Unii oameni pornesc de jos, de undeva de acolo, iar cind ajung un pic mai sus isi imagineaza ca sunt buricul pamintului. Nu zic ... cu totii tindem sa avansam, sa ajungem undeva, dar nu consider normal, ca atunci cind te ridici un pic, sa uiti de fostii  prieteni care nu sunt cu nimic mai prejos decit tine. Uiti, si asa ramine. Pina cind in viata mea am intilnit o singura persoana de felul asta, dar e abia inceputul. O persoana simpla (cel putin asa era cindva), indragostita, de treaba. Imi pare rau ca de la o seama de vreme s-a schimbat. De cind cu "lumea noua" nu mai e la fel. S-a despartit de persoana cu care era deja de 5 ani (daca nu gresesc) in favoarea altuia din noua ei lume; vorbeste numai despre acel ceva in care se afla zilnic, nu ne mai vedem asa ca inainte (si asa rar ne intilneam, acum insa mai deloc).

E trist sa crezi ca ai prieteni, atunci cind ei de fapt nu te considera la fel. Si din ce cauza? Ca ... Nu mai zic. Prea mult mi-am batut capul. Nu vreau sa detaliez, din simplul motiv - eu nu m-am schimbat. Am ramas la fel. Niciodata nu am facut diferenta intre clase sociale, nici cind vine vorba de prieteni. Nu m-am uitat ca cineva traia mai sarac si nu avea bani mai de nimic, ca alta nu avea nici rubinet in casa unde sa pot sa-mi spal miinile, ca la cineva erau parintii divortati sau mai stiu eu ce. Pentru mine mereu au fost toate pe aceeasi unda, am prietenit fara sa ma gindesc ca "nu sunt ele de mine". Acum insa, vad ca s-a schimbat situatia ... se vede ca daca eu nu am facut diferente s-a gasit altcineva sa le faca.

Imi pare rau, sincer. Intr-adevar - oamenii sunt oameni (atit), prieteni (adevarati mai ales) - nici intr-un caz.

Punct si de la capat.

In ultimul timp am meditat mult asupra subiectului "prietenie" ... mai mult in luna aceasta. Cred ca acum cind am scapat de licenta si de stresul Bucurestiului, am ajuns asa la un moment cind am cit de cit timp de mine, si am nevoia si eu ca o fata sa stau la un pahar de vorba cu o prietena, la fel cum am stat miercuri ... dar constat cu parere de rau ca nu e posibil mai des.

Inca o dezamagire pentru ziua de azi, dar nu ma simt prost, ba din contra, mi-am facut datoria de prietena, am sunat si am felicitat. Ma stradui sa nu iau in considerare ca anul trecut de ziua mea mi-am invitat toate fostele mele colege de la liceu. I. plecase in Iasi cu 3 zile mai devreme - nu a putut sa vina; D. isi luase bilet la sibiu exact pe 25, de ziua mea - nici ea nu a avut cum sa ma onoreze cu prezenta; S. a stat toata vara in Hirletz - nici ea nu avea cum sa ajunga la mine; N. a zis ca vine cu cea mai mare placere doar sa o invit; A. a zis ca vine si ea ... iar eu am fost fericita macar de prezenta a lor doua. Nu zic ... niciodata nu ma cer in ospetie, dar oare faptul ca iti schimbi cercul de prieteni, inseamna ca nu mai ai loc si pentru cei vechi acolo? - "Ce faci? - Chefuiesc!" ... Bine, mi-am zis in gind, macar puteai sa nu zici ... daca e ca si aceasta asa zisa prietenie sa se piarda, macar sa o lasam asa incetul cu incetul, nu direct.

Probabil traiesc intr-o iluzie, dar sunt pregatita sa cobor cu piciorele pe pamint. Mereu mi-am zis ca daca e sa tragi singur de vreo oarecare relatie, intr-un sfirsit, cit de greu nu ti-ar fi, trebuie sa te lasi de ea. As intelege daca as avea acuma vreo 15 ani, dar am o virsta cind cercul de prieteni ar trebui sa-ti fie intr-o oarecare masura definit. Ar trebui deja sa stiu ce fel de oameni imi palc, cu care mi-ar placea sa-mi petrec timpul ... si eu care credeam ca stiu. "O sa fiti cumetri intre voi toti" spunea mama ceva timp in urma. Dar se vede ca nu va fi asa. Cumetri is oameni pe care s aii ai alaturi, poate vreau o cumatra cu care sa pot sa stau ore in sir la vorba, sa nu ma mai satur de scarpinat limba, chiar daca situatia va cere sa ne vedem rar, nu sa ne aflam in situatii de a nu ne invita pe la propriile zile de nastere etc. 

Chiar mi-as fi dorit sa decurga lucrurile altfel intre noi toate, caci nu ne-am certat, cum au facut-o aia dinaintea noastra ... "s-au mincat ca ciinii", cum ne-a spus cineva. Noi in ultima zi dinaintea plecarii acasa, am dansat pe masa din camera cite o hora, am cintat si ne-am mai si stabilit o intilnire pe 12 iulie 2012 la Stephan ze Great. Mi-ar fi interesant sa vad cine va veni daca nu ne vom mai anunta si atunci ... chiar as vrea sa vad; am sa stau acolo pe banca linga monument si am sa astept, privind dintr-o parte in alta daca vad pe cineva din fostele mele prietene. Sigur cel putin trei dintre noi isi vor gasi scuza ... dar nu-i nimic, am sa astept sa vad. Cine stie, poate singura voi fi in situatia de a nu putea sa vin, dar macar nu o sa uit ... o sa fac ceva sa fiu acolo, de dragul la "ce a fost cindva" ... si sper sa se merite.

Nu judec pe nimeni, fiecare dintre noi are propriile ei griji, dar oare o zi din vara asta nu putem gasi ca sa ne vedem si noi? Trece vara deja ... daca nu stiati ...

Amigas

Cred ca luna aceasta e un fel de luna a "meditarii asupra prieteniilor" ... cind terminasem clasa a 9 aici la noi, nu ma puteam hotari daca sa aplic in Romania la liceu, sau nu ... aveam trei prietene bune pe atunci, trei colege de clasa cu care ma intelegeam ok. Vorbeam cu cineva mai in virsta si ea mi-a zis "prietenii ti-i faci peste tot" ... si asa a si fost. Cu alea trei "prietene" ale mele m-am mai vazut cred ca de vreo 3 ori si dupa am uitat, nu am mai avut interese comune si nu aveam nimic despre ce sa discutam; eu intre timp imi facusem alte cunostinte.

La Hirletz eram 6 in camera, intrigi au aparut, am mai facut schimbari, care s-a dus din camera noastra, care au venit ... in fine, la urma ramasesem 5 si chiar ne-am impacat, mai ales in clasa a 12. Si imi ziceam ca o sa raminem asa prietene mereu, chiar daca fiecare dintre noi si-a ales un drum, in diferite colturi alea Romaniei, una dintre noi a ales Moldova si e fericita aici. Timp de trei ani de zile cit a durat facultatea, ne-am mai vazut toate in vacante. Parca era altfel cind ne vedem, rascoleam, aminteam, povesteam care si ce mai avea nou. Si acestea pina intr-un moment, cind am ajuns in situatia de a trage de ele pentru a ne mai vedea din cind in cind. Una e prea ocupata cu scoala, chiar daca de multe ori i-am zis sa iesim, alta nu vine pe caldura la Chisinau, celalata ar veni dar e departe .... Prietenii vin si pleaca ... ?!

In Bucuresti am descoperit noi prietenii, adica nu multe. Imi pare rau ... poate e greseala mea ... eu care mereu eram neutra si ma impacam cu toti, am ajuns acuma fara nici o "prietena" aproape ... dar poate asa e situatia si cine stie, poate exista noi prietenii care ma asteapta ... nu am putut sa le tin pe alea care le-am avut aproape.

Toate s-au schimbat intre timp, poate ar fi cazul sa ma schimb si eu, si sa gindesc mai optimist ... ele si-au vazut de viata lor si eu o sa-mi vad de a mea.

p.s. mi-i dor de anu intii de facultate, macar atunci aveam in cine sa am incredere si puteam sa ofer prietenia mea necerind nimic in schimb ... acuma nu mai inteleg cum s-au intors lucrurile ...