Mi-am dat seama zilele astea ca imi este din ce ince mai greu sa scriu … poate pentru ca nu mai simt asa durere mare, ba dimpotriva, simt o fericire imensa si asta ma face sa uit de blog. Blogul asta … E trist sa stii ca uneori nu poti impartasi durerile tale cu nimeni, ce mai ramine decit sa intinzi cuvinte pe o pagina de net? As numi blogul meu un fel de “refugiu” , pentru ca de fapt scriu aici ce ma doare; e ciudat dar atunci cind sunt fericita imi vine greu sa scriu, sa ma exprim, nu stiu de ce. Dar nu-mi fac griji ca o sa ma opresc din scris … ca doar fericirea nici ea nu tine o vesnicie, insa sunt optimista, foarte optimista … vreau sa cred ca totul va fi bine.
Meritam … nu crezi? Meritam sa ne bucuram de tot ce avem. dupa atita timp pierdut in nestiinta si minciuni, ma simt de parca am gasit o iesire, ma simt ca un calator ratacit care a reusit sa vada o lumina la capatul tunelului. Tu esti lumina mea. Ma incalzesti … dimineata ma trezesc cu tine in gind, seara adorm tot cu gindul la tine. Si e atit de bine. E atit de bine sa simti ca te string niste brate, ca te imbratiseaza asa cum nimeni demult nu te-a imbratisat, sa simti ca te doresc asa cum nimeni demult nu te-a dorit, si cel mai important este ca simti ca poti avea incredere in cel de linga tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu