Micul pacient.

Nu imi prea placeau pisicile cind eram mica, dar asa s-a primit ca de ziua mea la 15 ani am primit un motanas. Era roscat si numele i-a ramas "Rîjîc". Nu mai tin minte cine a venit cu idea. Cert este ca acest motan a stat mult cu noi :) Tin minte cind eram copil, bunica tot aducea pisici pe acasa; nu stiu de ce ii trebuia ei una, dar tot venea cu ele, ba de la un vecin, ba de la un neam. Ciudat era ca nici una nu raminea, toate dispareau, fugeau dupa vreo zi, doua, pina in acel an, de ziua mea.

Cind l-au adus pe Rîjîc, nu stiam ce sa fac cu el, pentru ca efectiv nu-mi placeau pisicile. Dar dat fiind faptul ca nu prea am mai stat pe acasa, cu Romania mea, Rîjîc a crescut singur, adica cu ai mei :D Era cuminte asa, numai ca se cam catara pe masa. Una doua il prindea mama sau bunica sus, mincind ceva gras si bun. S-a trecut peste toate, dar intr-un final s-a umplut paharul. Intr-o seara, vorbesc cu ai mei pe skype si aflu ca Rîjîc al meu nu mai e acasa. Tata il prinsese in bucatarie, si nu asa dar cu batul de cirnat in gura. S-a enervat si a zis ca-l impusca - si normal ca nu a zis-o in serios- dar bunica s-a speriat atit de tare si i s-a facut jale de motan, incit l-a luat pe la ea pe la lucru. Si asa Rîjîc a fost dus de acasa si nimeni niciodata nu l-a mai vazut. Am ramas profund dezamagita cind am auzit istoria asta. Si chiar le-am reprosat la ai mei ca mi-au dus "cadoul" de acasa. Dupa 6 ani petrecuti alaturi de noi, Rîjîc nu mai era. Si chiar m-am suparat si le-am zis.

Asta se intimpla prin martie 2009, deci anul trecut. In aprilie, de pasti vin acasa in vacanta si cind colo dupa usa se iveste un alt motanas. Mic si asa de dragalas. Prima data in viata mea am simtit ca ma atasez de o pisica. Avea cred ca nici o luna. Foarte dragut mai era. Mama mi-a zis ca tata l-a adus (cred ca s-a simtit vinovat de disparitia celuilalt).

Am tot stat si ne-am gindit la un nume. Tata s-a pronuntat pentru "Rîjîc" - iarasi Rîjîc, in cinstea celuilalt care a fost dus pe nedreptate de acasa :D Si uite asa ne-am ales cu al 5-lea membru al familiei. Noi asa il numeam. E foarte minunatel - jucaus nevoie mare. Mda ... si cel mai interesant este ca nici macar nu este roscat, dar il cheama Rîjîc. Toti se mira de acest nume. Foarte multe peripetii am mai avut si cu el. Deci ne este foarte drag asa. Iarna trecuta masina trecuse peste el, a stat vreo saptamina nemiscat la cald. Tata ii ducea de mincare si si-a revenit Rîjîc al nostru.

Saptamina trecuta insa, a venit saracul  schiopatind. Bunica zice ca s-o fi bagat pe la gainile vecinilor, si cineva i-o dat cu ceva pe şale. De jale asa ... Am asteptat poate s-a indrepta dar nu ... si azi impreuna cu fratele meu am decis sa-l ducem la veterinar. Doamna a zis ca e rupt piciorul, spre marea noastra dezamagire, si nu se stie daca se poate de facut ceva - "ce sa-i faci? va merge in 3 picioare de azi inainte" zice ea. Cum, Rîjîc sa mearga doar in 3 picioare? I-a prescris niste injectii timp de o saptamina, sa vedem ce se va intimpla. Si iaca asa micul membru al familiei este un pacient acum, nu chiar ascultator. Sa vedem cine ii va apune injectiile, ca in familie nu e nici un medic (oficial). Da stai ca matinca am o idee :D Iubire, abia astept sa ti-o spun. Oare cum o fi daca tu ai fi medicul, ca doar pina la urma tot medicina ai facut, nu conteaza de care :D Hai treshi, treshi acasa ...  Vezi? Pina si Rîjîc te asteapta. Of ... Gujiuuu ...