Cindva ma gindeam ca nu sunt eu destul de puternica, dar am realizat ca totul consta in vointa … si imi dau seama ca mereu am stiut ca nu vroiam. Sau poate imi era frica sa las pe altcineva in inima mea? Imi era frica de o noua dragoste? Mai degraba ma ingrozea gindul unei noi dezamagiri. Probabil am suferit destul … dar nu … nu e “probabil”, e un “sigur” sigur. Suferinta benevola obligatorie … lacrimi, ochi rosi, depresie, insomnia abia lecuita de pastile de valeriana, lipsa entuziasm, pesimism … si cit regret … cite regrete, cita prostie si bataie de joc. Dar a fost odata … Si daca am spus aseara ca nu-mi mai pasa, inseamna ca asa e. mi-a pasat prea mult pentru a mai acorda atentie acuma la ceva.
Ai venit asa ca un val, nu stiu, dar ai sters tot, tot raul, mi-ai oferit ceva la care visam demult. Cind ma stringi in brate ma simt atit de bine si asa de fericita, incit imi vine greu sa cred ca a existat durere in mine vreodata, parca asa a fost dintotdeauna – liniste si numai noi doi. Si cit mi-as dori sa nu sa se termine timpul asta al nostru pe care il petrecem impreuna, e asa pretios pentru mine … tu insemni pentru mine atit de mult … nu vreau ca distanta sa intervina … nu … numai nu intre noi … mii frica ca am sa ma pierd din nou intr-o lume straina, si nu vreau, te vreau doar pe tine linga mine …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu