Pentru ca am descoperit fericirea.

Just wondering.

De fiecare data cind revin in Iasi, ma confrunt cu regrete. 

Pe de o parte privesc in jur la toti elevii fericiti si imi aduc aminte de mine pe vremea aia. Chiar ieri am vazut o basarabeanca cu unghiile colorate intr-un ros aprins, iar pe una dintre ele era desanat un "18" mare, semn ca a facut 18 ani. Ea era fericita ca pleaca acasa in vacanta. Si cindva aveam si eu asa sentimente ... 

Pe de alta parte simteam nevoie sa fug din Iasi cit mai repede posibil. Abia asteptam dimineata ca sa pot pleca, ca sa ma rup de o lume care din pacate sau din fericire nu-mi mai apartine, o lume pe care cindva vroiam sa o cuceresc, dar a ramas asa pe miina altora, care poate au un viitor acolo. In Iasi, pe Copou, de fiecare data ma zbat intre doua stari complet opuse - fericirea ca nu mai sunt acolo si tristetea ca m-am dus. Care o fi mai puternica nu stiu ... Si nici nu vreau sa aflu. Daca imi pare rau si mai tare?

Cum n-ar fi fost, viata merge mai departe si eu de miina cu ea >:D<

Pina una alta imi place melodia asta si cind o aud chiar ma trage la dans :)))

Cumpar timp!

Chiar daca bloggereala este una dintre activitatile mele preferate din ultimul timp, am de gind sa iau o pauza. De fapt am si luat-o deja, pentru ca nu mai am timp de scris, de gindit ... acum as cumpara timp pentru a invata. Da, am examene si asta imi ocupa mai mult timp decit as fi crezut acum citeva luni cind am aplicat la ID, cu gindul ca va fi mai putina bataie de cap :))

In fine, sper ca sesiunea sa-mi aduca noi inspiratii cu care voi reveni in februarie :D

Thoughts (4)

Deseori simt nevoia sa scriu despre barbati, dar niciodata nu-mi pot aduna gindurile.

Vreau sa scriu despre barbati de fiecare data cind ii aud injurind fara sa se gindeasca ca mai sunt si femei imprejur, atunci cind scuipa pe drum de cite 10 ori pe minut, atunci cind fumeaza intr-atit de mult, incit mirosul de tigara imbibat se simte de la o posta, si nu mai zic de mirosul de tigara amestecat cu bautura (cea mai nepotrivita combinatie). 

Imi mai vin o gramada de ginduri in minte atunci cind ii vad cu lanturi aurite pe la git si inele de nu stiu cite grame de aur, de parca ar fi femei ... atunci cind claxoneaza din masina lor si fluiera dupa domnisoare frumoase si nu numai ... atunci cind fac promisiuni desarte care par reale, atunci cind se simt raniti cind de fapt ei ranesc cu sau fara voia lor ... atunci cind in mintea lor este doar fotbalul, berea rece si masina din garaj, iar sotia nu mai este ceea ce a fost odata ... atunci cind li se pare ca femeia trebuie sa le fie roaba doar pentru ca ei fac un ban in plus, atunci cind transforma sotia sau iubita in mama lor, doar pentru ca mama le facea altfel de mincare si se ocupa de ei ca de niste copii mici ...

Faptul ca noua ne face placere sa avem grija de voi, nu ne transforma intr-o persoana mai in virsta care trebuie sa se ocupe de asta toata ziua - sa spele, a insire, sa calce tot! sa aseze hainele frumos in dulap, dupa care voi la fel de frumos sa le aruncati inapoi,  sa faca mincare, sa stringa masa, sa spele vesela, sa faca curat si inca sa mai mearga si la munca ...

Recunosc ca am generalizat si imi cer scuze. Nici macar eu nu ma aflu in cercul femeilor cu astfel de barbati, dar ma sperie gindul ca totul vine cu timpul. Recent i-am spus omului meu ca el reprezinta idealul meu de barbat. Nu am spus-o la nimeni pina acum, pentru ca niciodata nu am simtit-o pina la aceasta relatie. Barbatul de linga mine, la moment, imi ofera tot de ce am nevoie (nu ma refer la bani :D) - sprijin, dragoste, alint si nu duc o viata de "femeie de servici" dar de ce sa mint ca nu ma ingrozeste gindul unei vieti de femeie casnica, cu copii, care nu are timp de propriile ei nevoi? Niciodata nu am inteles de ce barbatii, care nu au nici macar par lung, ten si unchii de care sa ingrijeasca, au mai putine activitati decit noi femeile, care pe linga faptul ca trebuie sa avem mare grija de cum aratam (pentru propria satisfactie dar si pentru ca sa nu-i pierdem) mai si trebuie sa avem grija de problemele casnice, de mincare din bucatarie si de ei. Cite sarcini are o femeie pe care trebuie sa le reuseasca intr-un timp record?

Imi doresc sa fie mereu asa cum a fost si este (la mine ma refer), caci daca se va schimba, nu imi voi mai cere scuze pentru modul in care am generalizat. Probabil, daca femeia si barbatul s-ar stradui sa pastreze acel ceva din relatia lor de la inceput si pina la sfirsit, s-ar intelege in toate, s-ar organiza , ar imparti sarcini, doar din dorinta de a se ajuta unul pe celalalt. Dar timpul, timpul mereu a fost cel mai bun prieten si cel mai bun dusman al oamenilor; timpul lecuieste si distruge cu aceeasi putere ...

OTH (2)

Albert Camus once wrote, "Blessed are the hearts that can bend; they shall never be broken." But I wonder if there's no breaking then there's no healing, and if there's no healing then there's no learning. And if there's no learning then there's no struggle. But struggle is a part of life. So must all hearts be broken?"

Thoughts (3)

Desi niciodata nu mi-a placut sa ma pierd in comparatii, astazi nu ma pot abtine de la unele intrebari. Am ramas profund impresionata de manualele subtiri pe care le-am primit de la Universitatea Cuza pentru programul meu de master in Contabilitate.

Interesanta este grosimea acestor carti (100-150 de pagini) si continutul lor foarte succint si usor de asimilat. Sunt curioasa sa stiu de pe ce manuale au studiat studentii FEEA in cei trei ani dinaintea masterului. De ce? Pentru ca am o nelamurire. Eu am invatat de pe manuale groase de 400-700 de pagini (si inca si in limba engleza) si mereu imi bateam capul pentru o nota de 8 sau 9, si nu mai zic ce fericita eram cind reuseam sa iau un 10. Suportul de curs niciodata nu ma ajuta la examen. Era imposibil daca nu citeam toata cartea si asta ia timp.

Sau poate masterul este altfel si ma mir degeaba ... Oricum, ceea ce citesc in aceste manuale am invatat in timpul facultatii de pe sute de pagini, iar acum vad doar citeva rinduri la o defintie care cindva imi era explicata in pagini intregi.

Poate daca faceam si eu facultatea la Iasi ca altii, era sa inot doar in note de 10, dar nu! Bucurestiul nu mi-a dat aceasta posibilitate, din mai multe motive ...

Siropul de azi.

FIlmul serii. (2)

Numai eu stiu cind ne-am chinuit sa ne uitam la filmul asta. Tot puneam sa se incarce online si asa se primea ca vedeam doar primele 10 minute :))) Ba nu mergea deloc, ba se bloca, ba nu era calitatea buna, ba nu avea subtitrari ... Pina la urma cu chiu cu vai am reusit sa-l scoatem si adevarul este ca s-a meritat. De obicei nu o am cu filmele de actiune, dar asta chiar mi-a placut, poate pentru ca avea si un iz de comedie :)))

Ce-i drept Tom si Cameron au mai imbatrinit ceva, dar in Knight and Day sunt la fel de buni si frumusei 8->. In romana denumirea filmului suna cam asa - Intilnire explosiva.

 

Cindva ... in Bucuresti.

"Fata, nu te supara. Nicidecum nu am vrut sa para ca nu-mi aduc aminte cu placere de momentele noastre din anul intii. Sincer ... cind am scris am preferat sa ma refer doar la aspectul "iubire", pentru ca acela a durut cel mai mult, doar stii, nu numai eu ma alfam in situatie, amindoua varsam lacrimi, amindoua ne inecam suferinta in biscuiti "Mon Amour" si in ciocolate cu multe calorii de la Bucuria :) Chiar daca am acumulat kg de care doream sa scapam, asta nu conta, important era sa trecem peste marea noastra jale :) Sa-ti zic de ce am avut curajul sa ma exprim atit de liber mai jos, fara nici un fel de retinere - pentru ca zilele trecute discutam cu omul meu (ce bine suna :))) si de unde si pina unde am inceput sa-i povestesc de D. Stii tu ... si ii povesteam si ma miram singura de mine cit de usor imi era sa vorbesc despre trecut, cit de usor si simplu imi este acum ... de aia mi-a venit asa un gind sa scriu, anume asa ... "


Deci fara suparare, astazi am un punct nou de inspiratie. Am sa povestesc despre prietena mea Ireda. Nu acesta este numule ei adevarat, dar ei ii place si mie de fapt imi place tare cum suna. Am facut cunostinta cu I. in octombrie 2007 in Bucuresti. Viata asa a facut ca amindoua aveam cite ceva pe suflet, mereu ne-am zis ca momentele grele ne-au apropiat. Tin minte ca am mers in parc cu o ciocolata cind ea statea si nu stia cum sa procedeze cu locul de camin. Cred ca de atunci a inceput mania cu ciocolatele (doar ca a mea a fost romaneasca, Primola cred).

Intr-adevar, pe noi doua ne leaga multe amintiri, multe momente comice si jalnice pe de alta parte ... datorita ei am invat ce-i ala blog :D Mda, recunosc ca pina a junge in Bucuresti nu stiam ce reprezinta un blog, dar am aflat in momentul cind ea s-a hotarit sa-si faca unul. Pina l-a urma l-am creat amindoua si de aia toate legate de blog aveau cite o semnificatie, incepind cu link-ul blogului si terminind cu parola. Ea vroia sa scrie si mie mi-a venit pofta in curind pentru ca uneori gindurile noastre sunt prea puternice pentru a le tine in noi, la dos, trebuie impartasite  pentru ca sufletul sa se simta cit de cit liber. Eu nu aveam experienta si inspiratie de poet, scriam asa cum nimeream, I. insa scria frumos, pacat ca acum s-a lasat :) Stiu ca erau postari din alea lungi si pline de dragoste (cum ar fi "Cindva...", "...", "American Exxperience" si multe altele pe care le recitesc din cind in cind si imi dau lacrimile), zici ca le-a scris Eminescu pentru Veronica si aici nu glumesc. Blogul asa si a ramas neatins, s-a sfirsit odata cu venirea anului 2009 si imi pare rau ca numai avem un coltisor al nostru unde sa ne plingem ca odata. Poate era mai usor, poate e mai bine asa ... singura nu stiu. Intre timp eu mi l-am facut pe asta si mi-a luat mult pina m-am obisnuit cu el ... numai eu stiu cite am sters aici si cite am modificat pina m-am impacat cu gindul. (dar asta deja tine de anul 2).

Imi este dor de serile cu filme si mincare :D, de fotosesiile noastre cu telefonul prin locuri ascunse. Atunci nu-mi pasa ca faceam poze cu telefonul si faceam cu zecile, sutele, avem multe, stiu ... cred ca nici intr-un alt an nu am facut atit de multe fotografii, foldere intregi. Dar ultimul meu examen din vara? Ce poze frumoase sunt acolo, colorate, de fapt, cum eram noi in acea zi - frumoase si fericite, asa au iesit si fotografiile (cineva le facea pentru El, altcineva, adica eu pentru mine :))))

Dar in iarna, cind mergeam cu castile in urechi si ascultam muzica prin metrou, tu la una, eu la alta ... Dar zilele cind ne duceam si meditam linga biserica? Dar marea confesiune pacatoasa a mea de la usa bisericii in miez de noapte o mai tii minte? Dar serile in care te duceam pina la poarta ca sa nu-si dea seama ceilalti ca mergeai la intilnire cu El :))) si baietii ne-au zis de parada? :))) Dar id fals de pe care am facut-o pe detectivii si eu am bocit toata noapte din cauza infidelitatii? Dar calculatorul meu cu virusi pe care J. a venit sa-l repare? Dar salata ta magica? Dar ciocolatele din Careffour? Vezi fata ... eu tin minte, sa nu crezi ca nu pretuiesc acele clipe si chiar imi este dor ... de noi si cum eram odata, la asta m-as intoarce ... dar totusi, stii si singura ca Bucurestiul nu a fost orasul meu, sper macar ti sa-ti fie bine acolo pentru ca tu esti altfel, mai puternica decit mine ...

Povestea studentiei mele.

Cine a zis ca studentia este una dintre cele mai frumoase perioade din viata unui om? Daca asta este normal, atunci eu sigur nu ma incadrez in categoria celor "normali". Cine stie ... poate toti acesti 3 ani mi-au fost mai mult de invatatura, m-au calit din toate punctele de vedere. Si nu vorbesc aici despre facultate, care la rindul ei nu a fost deloc asa cum ma asteptam eu, deloc.

Am trait din dezamagire, din bani putini si limitari. M-am limitat la cel mai putin, am trait de la o zi la alta si cred ca nu a fost o zi in care sa nu vars un pumn de lacrimi. Si pentru ce? Pentru ce m-am distrus? Singura nu stiu, probabil asa ma obisnuisem.

Primul an a fost cel mai dureros - totul s-a intimpalt atit de brusc. Am cazut de pe un nor de fericire direct intr-o groapa cu namol - Bucuresti. Ce mai oras ... orasul visurilor si tuturor posibilitatilor, orasul cuvintelor miorlaite si a fetelor inselatoare, orasul lacrimilor amare si a zimbetelor sterse ... Prima mare dezamagire - caminul Mek' Fine (cum il numesc ai nostri) ... macar de ar fi atit de "fine", dar nu ... si dat fiind faptul ca suntem "frati" cu romanii din stinga Prutului, astia ne-au cazat acolo unde este cel mai bine, ne-au creat conditii cu geamuri vechi de cind lumea si bai murdare. Dar nu-i pe asta. In Hirlau era la fel (poate si mai rau, caci nu aveam apa calda in fiecare zi), dar acolo macar mi-am legat sufletul de sufletul altor persoane, acolo am prietenit si am iubit, de aia mi-a fost usor. In Mecanica insa, basarabenii nostri erau altfel, sau poate ca erau prea multi, cu aere de Bucuresti. In fine, viata in primul an de studentie m-a dezamagit, mai ales ca a fost sarata. A fost anul in care am facut-o pe detectivul. Am aflat totul, prin toate metodele posibile in scopul de a-mi spulbera iluziile amoroase. Dar am facut mai rau. In loc sa ma dezleg de iubire, m-am legat si mai mult. Cu cit de mai tare ma durea sufletul, cu atit mai tare iubeam. Anul s-a sfirsit in iunie cu promisiuni frumoase si desarte, cu saruturi noi si vechi, cu o iubire la fel de  incerta. Vara nu mi-a adus nimic altceva decit telefoane si mesaje, strigate si bocete in timpul noptii, si poate si citeva kilograme in plus. Insa vara a adus si un lucru bun in viata mea - odnoklassniki - inca o sursa pentru detectivul din mine, inca o sursa care creaza incertitudine.

Anul doi s-a inceput frumos (aparent). La ziua mea de nastere cind presupusul cel mai important om din viata mea mi-a trimis un simplu mesaj de felicitare tocmai pe la 10 seara, mi-am facut o promisiune singura mie. Am trimis mesaj de adio inapoi si mi-am jurat ca voi incerca sa-mi refac viata. Mi-am jurat ca 1 octombrie va fi pentru mine marele inceput, fara dureri de cap. Si asa si a fost ... tim de 2 luni, cind iarasi cineva si-a facut aparitia undeva in viata mea. Iar eu, slaba viind am vrut sa cred iar intr-o minune si minunea s-a inceput. Minunea a durat 3 luni, iar gelozia si detectivul iar m-au acaparat. Cind sunt geloasa, am impresia ca sunt un altcineva. Si asa fara sa vreau, sau poate fara sa vrem, iar ne-am inecat in nu stiu ce. Paralel, odnoklassniki mi-a adus un alt om in viata mea, care incetul cu incetul a detronat fosta mea iubire si s-a instalat frumos in inima mea prin discutii, risete, rabdare si voia buna. Iar primavara 2009 in sfirsit mi-a adus fericire in suflet. Nehotarirea nu ma lasa in pace, dar timpul mereu rezolva. Si asa cum mi-am imaginat, timpul avea sa le rezolve pe toate. Vara a fost de vis. M-am indragostit sincer si cu zimbetul pe fata. In sfirsit aveam linga mine o dragoste diferita, in sfirsit viata mea a inceput sa capate sens, iar blogul mi-a fost martor in acea perioada.

Anul trei de studentie avea sa se inceapa si el frumos, dar a adus din nou durere dintr-o parte, si chiar in ajun de ziua mea si nu numai pentru mine. Pareri de rau, bocete din nou ... timp de jumatate de an m-am chinuit in sinea mea pe de o parte, iar din cealalta parte venea caldura sufleteasca si m-am lasat incalzita, pentru ca asa aveam nevoie. Aveam nevoie de tot, asa cum intotdeauna am avut dar nimeni nu mi-a oferit, dar lucrurile se schimba atunci cind ne asteptam cel mai putin. 2010 mi-a adus in sfirsit viata mea noua, pe care tot "o incepeam" in fiecare an, in fiecare luna, in fiecare zi de luni ... 2010 a fost un an frumos, un an al schimbarilor si datorita lui studentia devenise mai interesanta pe ultima suta de metri.

Daca ar fi sa totalizez, doar 1/6 din perioada studentiei a fost frumoasa, dar a facut cit toate celelalte 5/6 ... s-au umplut si golurile si ranile s-au inchis. Si daca as avea posibilitatea sa intorc timpul inapoi, nu as face-o. Nu vreau sa ma intorc la studentie, nici in Bucuresti si nici in alta parte. Mie imi place aici, asa, acum, mie imi place viata mea asa cum este iar trecutul nu-si mai pune amprenta ... acum cuvintul "trecut" nu-mi provoaca fiori, este un cuvint  simplu din 6 litere.

Saptamina asta revin la statutul de "studenta", dar la Iasi de data asta :D Imi suna mai bine asa, parca sunt si un pic entuzismata ca am examene (la master). Deci, miine la Iasi ... sper sa mergem impreuna :D